Anunt : SCOBA – 2008

conferinta

Conferinta Episcopilor Ortodocsi Canonici din America (SCOBA)

Duminica Lasatului sec de branza si a Misiunii 9 martie 2008

Clerului, cinului monahal si credinciosilor sfintelor Biserici Ortodoxe din America

Iubiti frati si surori in Domnul,
Va salutam pe toti in numele Domnului nostru Iisus Hristos acum cand ne pregatim sa incepem Sfantul si Marele Post, calatoria noastra spirituala comuna catre Sf. inviere a Domnului. in fiecare an, ierarhii ce fac parte din SCOBA desemneaza duminica ce precede Marele Post, anul acesta 9 martie, ca duminica a misiunii. Este o zi in care reflectam la porunca Domnului care ne cere „mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh” (Mt. 28, 19). Este o zi in care noi, parintii dumneavoastra duhovnicesti din Bisericile intemeiate pe vechiul continent, unde credinta a inflorit, va incurajam, pe cei ce ziditi credinta in lumea noua a continentului american, sa cercetati cum raspandim sfanta credinta ortodoxa intr-o lume care are nevoie atat de mult de dragostea si mila lui Dumnezeu. Duminica Misiunii este o zi in care va cerem sa va angajati din nou la vestirea Evangheliei mantuirii, a slavei lui Dumnezeu intre neamuri si a minunilor Sale catre toate popoarele prin raspunsul la chemarea la misiune.

Ca si agentie oficiala a SCOBA pentru misiune internationala, timp de peste douazeci de ani Centrul de misiune ortodoxa crestina (OCMC) a ajutat crestini ortodocsi sa raspunda chemarii de a vesti in toata lumea dragostea lui Dumnezeu care este in sufletele noastre prin pogorarea Duhului Sfant (cf. Romani 5,2). in tarile din lumea a treia si in cele post-comuniste, OCMC a raspandit credinta ortodoxa in deplinatatea trairii ei liturgice si sacramentale, descoperind preocuparile ei cu toate dimensiunile vietii. OCMC, prin sprijinitorii, misionarii si membri echipelor misionare, merge in toate lumea catehizand pe cei noi veniti la credinta, zidind biserici, aducand ajutor la saraci si vindecare la cei bolnavi. si totusi sunt inca multi care au nevoie sa auda Evanghelia. Sunt inca natiuni care asteapta sa auda vestea cea buna a mantuirii, sa vada slava Lui intre neamuri si minunile lui intre popoare.

Ce putem face noi ca si crestini ortodocsi? intai si cel mai important, putem si trebuie sa ne rugam pentru fratii si surorile noastre care duc darul Botezului celor care sunt departe de Evanghelie. Unii dintre dumneavoastra puteti chiar considera sa deveniti un martor al credintei ca si misionar al OCMC sau ca membru al unei echipe misionare ortodoxe. Cu totii insa, mari si mici, putem sa sprijinim lucrarea misionara printr-un dar financiar catre Centrul Misionar (OCMC).

Fie ca aceasta zi de trezire a constiintei misionare si toate zilele sfinte al Marelui Post sa fie pline de dorinta de a descoperi lumina lui Hristos in sufletele noastre si de a darui lumina invierii fratilor si surorilor din lumea intreaga. Cu binecuvantari parintesti si dragoste intru Hristos,

  • † Arhiepiscop DEMETRIOS, presedinte, Arhiepiscopia Ortodoxa Greaca din America
  • † Mitropolit PHILIP, vicepresedinte, Arhiepiscopia Antiohiana Crestin Ortodoxa din America de Nord
  • † Mitropolit CHRISTOPHER, secretar, Biserica Ortodoxa Sarba din SUA si Canada
  • † Mitropolit NICHOLAS de Amissos, Episcopia Americana Carpato-Ruseasca din SUA
  • † Mitropolit HERMAN, Biserica Ortodoxa in America
  • † Arhiepiscop NICOLAE, Arhiepiscopia Ortodoxa Romana din cele doua Americi
  • † Mitropolit JOSEPH, Biserica Ortodoxa Rasariteana Bulgara
  • † Mitropolit CONSTANTIN, Biserica Ortodoxa Ucrainiana in SUA
  • † Episcop ILIA de Philomelion, Episcopia Ortodoxa Albaneza din America