Botezuri

Botezul este poarta de intrare in crestinism si in biserica - "Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si-mbracat. Aliluia" (Imnul baptismal)

Pentru botez aveti vevoie de:

Botez

  • Lumanare alba de botez
  • Pamblica alba – 1.5 m lungime
  • Crisma (prosop mare de baie alb)
  • Ulei de masline (200 – 250 ml.)
  • Un prosop si un sapun normal (regulier)
  • Un rand nou de hainute albe pentru copil
  • Vin rosu sacramental (Kosher - Manischewitz)
  • O cruciulita cu lantisor care va fi daruita copilului nou increstinat
  • Nasii copilului trebuie sa fie ortodocsi (macar unul din ei) iar parintii pruncului nu pot fi nasi
  • Taxa pentru botez - in Canada, Biserica, este finantata exclusiv din darul credinciosilor. Taxa pentru anul in curs fixata de Adunarea Generala Parohiala este de 200 CAD si nu este deductibila la impozit fiind plata unui serviciu (pentru mai multe informatii contactati trezorierul bisericii accesand sectiunea Adresa / Contact)

Nota - Pentru programarea unui botez va rugam sa ne contactati accesand sectiunea Adresa / Contact

Taina Sfantului Botez
(scurta prezentare)

Taina Sfantului Botez Sfantul Botez este prima din cele sapte Sfinte Taine ale Bisericii prin care o persoană se naste la viata cea noua intru Hristos devenind membru al Trupului Lui care este Biserica.

Instituirea Sfantului Botez

Sfanta Taină a Botezului a fost instituită de Mantuitorul insusi, după inviere, prin trimiterea apostolilor la propovăduire: „Mergand, invătati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatălui si al Fiului si al Sfantului Duh” (Matei 28, 19); „Mergeti in toată lumea si propovăduiti Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede si se va boteza se va mantui; iar cel ce nu va crede, se va osandi.” (Marcu, 16, 15- 16). Aceste cuvinte ale Mantuitorului scot in evidentă necesitatea Botezului pentru toti oamenii, in toate timpurile, pentru a dobandi mantuirea.

Savarsitorul tainei si efectele ei

Taina Sfantului Botez este savarsita de catre episcop sau preot si numai in caz de necesitate de catre diacon sau oricare membru al Bisericii. Botezul se savarseste prin intreita afundare in apa a celui (celei) ce se boteaza in numele Sfintei Treimi, aceasta insemnand moartea omului vechi si nasterea celui nou intru Hristos. Prin Botez o persoană primeste harul nasterii la viata cea nouă intru Hristos iertandu-i-se pacatul stramosesc si toate pacatele savarsite inainte (in cazul persoanelor adulte). Prin aceasta persoana devine madular al Bisericii – trupul lui Hristos. Sfantul Botez se savarseste o singura data in viata.

Slujba Sfantului Botez

A) Randuiala catehumenatului

Catehumenatul este perioada de pregatire (in traditia veche cu o lungime de pana la 3 ani) a persoanei ce se va boteza care consta in aprofundarea adevarurilor fundamentale ale credintei si vietii crestine si pregatirea in vederea primirii tainei prin participare la viata Bisericii.

Slujba catehumenatului are mai multe parti:

  • Exorcismele - sunt rugaciunile de indepartare a lucrarii celui rau insotite de insemnarea cu semnul sfintei cruci;
  • Lepadarile - dialogul prin care cel care se va boteza (sau nasul pe seama copilului) renunta de bunavoie la a fi partas la lucrarea celui rau urmat de marturisirea unirii cu Hristos;
  • Rostirea Crezului - este marturisirea de credinta care confirma aderarea candidatului la botez la invatatura Bisericii si la Sf. Traditie.

Partile aceastea ale slujbei se savarsesc in exonartex sau pronaos indicand faptul ca cel care se va boteza nu este inca membru deplin al Bisericii

B) Randuiala Sfantului Botez

Partea aceasta a Sfantului Botez are mai multe etape (incluzand si alte doua Sfinte Taine – Mirungerea si impartasirea):

  • Sfintirea apei - sunt rugaciunile prin care se invoca pogorarea Sfantului Duh peste apa din cristelnita (sau cea curgatoare) in vederea Botezului;
  • Ungerea prebaptismala - este ungerea cu ulei binecuvantat ca semn al bunatatii si milostivirii dumnezeiesti si ca mijloc vazut, dupa exemplul Legii Vechi, de consacrare a arhiereilor, imparatilor si proorocilor;
  • intreita afundare - este actul prin care persoana care se boteaza este afundată de trei ori in apa rostindu-se formula: “Se boteaza robul (roaba) lui Dumnezeu (numele) in numele Tatalui. Amin; si al Fiului. Amin; si al Sfantului Duh. Amin; acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.” Cel nou botezat este imbracat intr-o camasa alba semn al harului luminarii primit prin Botez. Lumanarea aprinsa pe care o primeste este candela faptelor bune si semnul privegherii neincetate in vederea primirii Mirelui.
  • Mirungerea - este ungerea la frunte, ochi, nari, gura, urechi, piept, spate, maini, picioare cu Sfantul si Marele Mir si rostirea cuvintelor: “Pecetea darului Duhului Sfant” semne vazute ale impartasirii in chip nevazut a celui nou botezat din darurile Duhului Sfant.
  • Citirea Apostolului si a Sfintei Evanghelii - textele vorbesc despre Botez. Ele sunt precedate de inconjurarea de trei ori a mesei cu Sfanta Evanghelie si cristelnitei de către preot dimpreuna cu cel nou botezat si nasii si intonarea imnului: “Cati in Hristos v-ati botezat in Hristos v- ati si-mbracat. Aliluia.” Imnul arata taina primirii harului Botezului prin lucrarea lui Hristos, iar dansul ritual indica introducerea noului botezat in taina vietii Sfintei Treimi.
  • Spalarea si tunderea - constau in stergerea Sfantului Mir si taierea parului (in semnul crucii), aceasta din urma semnificand ascultarea desavarsita de Dumnezeu.
  • impartasirea - cel nou botezat este impartasit cu Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos, semn al unirii desavarsite cu Hristos si Biserica. Aceasta parte a slujbei se savarseste in naos, in partea de mijloc a Bisericii.